Primul care a recunoscut efectul benefic al surselor de caldura pentru
organism a fost grecul Hipocrate, I.H. 460-377. El a fost cel care a
introdus ideea profilaxiei: era convins ca unele boli pot fi evitate
prin metode de prevenire. Una din aceste metode era baia, recunoscand
efectul relexant si tonificator al apei. Asa au luat nastere diferitele
tipuri de bai.
Grecul Herodot I.H. 484-425, descrie obiceiurile de a transpira ale
unor popoare din Eurasia: au construit un cadru de cort din trei stalpi,
le-au acoperit cu paturi, dupa care intr-un vas mare din mijlocul cortului
au pus pietre incinse. Pe pietre au presarat seminte de canepa, care
generau aburi. Acesta era modul lor de a face baie, nefolosind apa
pentru acest lucru.
Metoda de a transpira
prin incalzirea aerului cu ajutorul unor pietre incinse era raspandita
pe toata emisfera nordica, deoarece era mult
mai usor de incalzit aerul decat apa; de obicei popoarele migratoare
nici
nu aveau apa suficienta la indemana. In schimb orice cort construit
rapid, sau orice gaura sapata in pamant asigura locul ideal pentru “a
face sauna”.
In Grecia antica se
practica transpiratia in incaperi cu aer fierbinte si racirea corpului
cu apa rece. Aceste
incaperi erau construite langa
bazele sportive din scoli. Grecii cunosteau si marile bazine de
inot. Pentru incalzirea apei au dezvoltat un sistem de incalzire prin
pardoseala.
In Imperiul roman s-au
construit uriase si luxoase bai comunale ( d.H. 100-500 ), si din motive
politice. Ele erau
simbolul puterii imparatului.
La romani baile nu aveau ca scop numai recreerea si intarirea
trupului, ele erau pe langa teatre, biblioteci, terase si mancaruri
rafinate
un alt loc de distractie si amuzament. In acest timp au luat
nastere si
baile mixte, unde aveau acces si barbatii si femeile.
Ritualul unei imbaieri incepea cu o baie in apa rece, urma o
baie in apa calda, apoi o imbaiere intr-o incapere cu aer fierbinte:
40C-50C.
Aerul uscat era incalzit printr-un sistem de incalzire prin pardoseala
si prin perete.
In evul mediu,
sec.11.- sec.17, baile comunale s-au dezvoltat in toata Europa. Imbaierea
era un
eveniment social:
de multe ori in aceeasi
incapere
era baia cu aburi si erau si cazi de baie. In general se aplicau
si diferite tratamente, se faceau mici interventii chirurgicale.
Chiar daca
se bucurau
de o imensa popularitate, aproape ca au disparut cu totul:
au fost un loc al pierzaniei, s-au raspandit diverse infectii, nefavorabile
au fost
si distrugerile razboiului de 30 de ani. A avut loc o schimbare
a gusturilor, raspandirea pudicitatii a dus la aparitia “igienei uscate”:
in loc de baie s-au folosit pudrele, apele de toaleta.
In Europa iluminismului a
avut loc o mare dezvoltare a medicinii. In 1777 Lavoisier
a descoperit ca pielea este un organ
viu care respira. Au facut
legatura intre igiena personala si sanatatea omului. Savantii
militau pentru redescoperirea naturaletii. Ca urmare s-a
schimbat si moda,
au reaparut baile comunale si cele personale.